Mai jos redau un articol din portalul media www.kidspot.com.au care vorbeste despre trairile puternice ale parintilor care isi pierd copiii in urma unui divort.
Separarea si aranjamentele privind custodia comuna pot fi traumatizante pentru copil, dar ce se intampla cu parintii care sunt lasati la urma?
Fiecare poveste este unica, dar are in comun un singur lucru : frangerea de inimi.
Pregatirea pentru a avea un copil, momentul in care ai un copil, iar apoi pierderea unui copil sunt descrise in mod repetat ca fiind “iadul viu”.
Psihologii incearca sa sape adanc si sa inteleaga daunele pe care le provoaca separarea copilului de unul dintre parinti, pe termen lung.
In cartea intitulata “The Long-Term Effects of Parental Alienation on Adult Children”, autorul A.J.L. Baker spune ca depresia, abuzul de substante, stima de sine scazuta si problemele recurente in ceea ce priveste lipsa de incredere in relatii sunt lucruri comune.
Cunoscand faptul ca aceasta este o problema ce nu mai poate fi schimbata sub nicio forma, Grupul de Studiu privind Alienarea Parentala (PASG) are in prezent aproximativ 200 de membri din 32 de tari.
Grupul se axeaza pe dezvoltarea cercetarii in privinta modului de tratament pentru alienarea parentala.
In Australia, una din trei casatorii se incheie prin divort. Conform statisticilor oficiale, casatoria medie dureaza 12 ani ceea ce inseamna ca dureaza mai mult de un deceniu. Este suficient timp pentru a intemeia o familie ca mai apoi sa alergi disperat dupa obtinerea custodiei comune care intervine dupa un divort. Ce se intampla cu parintii care sunt lasati in urma?
3 ani fara copilul sau
Povestea lui Dan din New South Wales care spune: “Eram indragostit nebuneste de fosta mea sotie, am adorat-o, avem 3 copiii impreuna. Amandoi ne-am instrainat unul fata de celalalt la un moment dat, dragostea s-a risipit, nu pot sa-mi dau seama cand, pur si simplu ne-am racit sentimentele unul fata de altul. Cand ea s-a recasatorit, ma intreb daca loialitatea impartita devine prea dificila. Am respins-o pentru ca are o noua familie. M-am simtit exclus din treaba asta. Vizitele mele pentru a-mi vedea copiii au fost anulate. Nu mi-am vazut copiii timp de 3 ani. Oricine spune, mergeti in instanta, nu are nicio idee despre degradarea emotionala pe care o constituie acest lucru. Lipsa vederii propriului tau copil te transforma ca persoana. Nu ma simt furios, dar in fiecare zi ma simt nefericit. Fiecare zi imi este incarcata cu suferinta. Incerc sa nu simt. Este foarte greu. Sunt momente in care ma uit la fotografii cu mine si copiii mei si simt ca sunt desprinse dintr-un film vechi. Nu se mai simte deloc real. Mi-ar placea sa ii strang la piept pe copiii mei, sa le spun povesti inainte de culcare. Cand ma gandesc la toate astea, ma doare mult, asa ca incerc sa ii spun mintii mele ca este un joc in asteptare, iar cel mai bun lucru se va intampla in cele din urma.”
Copiii pot sa devina rezistenti la contactul cu un parinte. Intelegerea complexitatii acestor dinamici si tensiuni, precum si elaborarea unor raspunsuri eficiente reprezinta o atentie sporita.
Interesul superior al copilului
Provocarea pentru toti parintii dupa o despartire o reprezinta intelegerea privind custodia comuna, care este conceputa in interesul superior al copilului. Mania, tristetea, frustrarea, regretul, toate sunt emotii negative care nu ar trebui sa puna stapanire pe cei doi fosti soti in momentul in care se discuta despre detaliile custodiei comune.
Povestea lui Cliff care nu si-a mai vazut fiica de 6 ani:
“A fost o separare oribila, obositoare, ce a ranit de ambele parti. Amandoi am gresit. Speram ca emotiile mele traite atunci sa se rezolve in timp. In primul an, m-am simtit plin de speranta. In cel de-al doilea an am simtit valuri de furie pentru ca nu imi puteam vedea fata. In cel de-al 3-lea an am avut o cadere nervoasa severa. Este greu sa gasesti cuvintele care sa descrie cat de mult te distruge sa nu iti vezi copii pe care i-ai creat. Simt miscari in stomac care ma fac sa ma simt foarte rau. Am dureri de cap care se transforma in migrene ce dureaza zile intregi. Am devenit prea nerabdator sa lucrez. Fiind despartit de copilul meu ma simt absolut disperat. In unele nopti ma trezesc buimac din cosmaruri, apoi inteleg ca de fapt este realitatea. Cum se intampla acest lucru? Cum este copilul meu? Trebuie sa-mi vad copilul. Cum se simte el? E bine? Se simte iubit? Doamne, sper ca se simte iubit.”
Despartirile si divortul fac parte din viata, dar auzind aceste povesti la infinit este important sa ne amintim ca alienarea unui parinte care isi iubeste copilul duce la ranirea sufletului unui copil.